Las studiile un pic de-o parte și vă spun din suflet. Procedura skin to skin sau, pe românește, piele pe piele, mi-a mutat inima de la locul ei.

Ce dureri, ce contractii, ce travaliu… toate parcă s-au șters când m-au năvălit toți hormonii din lume, că de, suntem așa bine gândiți. Avalanșa de hormoni care mai de care a venit când moașa mi-a pus-o pe fiica-mea pe piept. A fost cu „îndrăgosteală”, cu uitat tot ce a fost greu, cu cald, cu extaz, cu tot raiul pe pământ.

Montarea branulei a fost obligatorie și am avut în instinct să verific dacă nu cumva am fost conectată la un drog care nu se mai termina.

Ca să fac o pauză de la dulcegăriile cu a mea Eva, am să fiu mai practică spunându-vă de ce e recomandată procedura asta pentru bebe și mamă.

Cam 9 luni v-ați cuibărit împreună. 9 luni ți-a auzit inima, vocea, te-a mirosit pe dinăuntru, ba mai mult, știe și cum îți chiorăie mațele. 9 luni creatura din tine a plutit în întuneric, a înotat în bezna „cântată” de tine. Și brusc, e scosă la lumină. Multă lumină.

Bebelușul e luat de lângă mamă, spălat, îmbracat, înțepat, intubat și multe altele sub lozinca: bine ai venit! Serios?

Dacă ai avea posibilitatea să mergi tu în lumea lui ar fi poate mai mișto: te-ar dezbraca, ar opri orice sursă de lumină, te-ar da cu o cremă super vâscoasă și te-ar baga sub apă. Ce mai lagună!

Dar hai înapoi la bebe care plânge după mamă și mama după el. Hai să ne facem că ne e bine. Că nu se întreabă nici el ce e cu toată nebunia din jur și unde a dispărut cuibul ăla primitor și nici tu cum te roade sufletul pe dinăuntru.

Și toate pentru ce? Mediu steril, reglare temperatură și alte blablauri demult apuse. Toate pentru că așa trebuie, nu pentru că ne grăbim și alergăm după bani!
Oare unde e mai cald dacă nu la mama pe piept? Unde e mai liniștitor decât la auzul ecoului din super laguna lui bebe? Unde e mai practic decât lângă noua sursă de hrană?

Răspunde-ți tu, femeie! Până atunci eu am să-ți las aici o ultimă dulcegărie: când Eva a ajuns pe pieptul meu am simțit ca atunci când tai un sufleu și se varsă toată ciocolata din el. N-a fost piele pe piele. A fost cremă de ciocolată pe piele!

Îți mulțumesc că m-ai citit!
Te rog, dă și tu mai departe dacă simți și vrei să ajuți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *