Tu îți înveți copilul în brațe!?
Vremea de afară mi-a dat așa o senzație de cuibăreală că numa’ bun e subiectul ăsta cu bebelușul din brațe.
Îl iau sau nu pe bebe în brațe când plânge? Pro sau contra? Instinct sau rațiune? Răsfăț sau necesitate?
Cam asta se poate întreba o mamă care doar ce a ajuns acasă cu un pui mic din maternitate.
Cândva aș fi putut paria că orice mămică e nerăbdătoare să-și aline odrasla în brațe. Ea știe, de fapt, simte sau cel puțin ar trebui, cum ambele inimi se echilibrează și-ncep să bată la unison atunci când sunt aproape una de cealaltă.
Citeşte şi: Sunt cea mai bună mămică din lume!
Acum sunt sigură că aș fi pierdut pariuri multe mizând pe instinct pentru că sunt persoane care lasă rațiunea să dicteze, care acceptă prejudecățile sau sfaturile mai presus de sentimentele proprii.
Cam câte lucruri nu facem doar pentru că trebuie sau pentru că asta face/zice X sau Y? Cam multe!
Chiar dacă la un moment dat și eu m-am întrebat dacă totuși fac bine văzând cum unii strâmbă din nas ca-s prea mămoasă, mi-am găsit liniștea prin textele altor cercetători. Mulți dau exemple și merg chiar în extreme vorbind despre națiunile agresive sau rebele care nasc și cresc copii cu brutalitete, exclus a-i lua vreodată în brațe sau învăța ce-i empatia.
De asemenea, sunt realistă și accept și cercetări care spun că bebelușul poate fi educat să nu mai dezvolte acest obicei pentru ca el și mama să dobândească independență cât mai repede. E o versiune cu care eu însă nu rezonez pentru că micul om nu este pregătit fizic, nicicum emoțional de această individualizare.
De aceea, am decis să cresc un copil sănătos „la suflet”, care știe că mereu va găsi un suport în brațele familiei lui, căruia i se răspunde prompt la nevoi și care singur se va desprinde de acest obicei fără a-i impune eu un comportament anume, prea devreme sau prea târziu.
Odată ce și-a satisfăcut nevoia de atașament, nu are niciun disconfort fizic sau psihic și mediul din jur îi este tot mai familial, copilul îmbrățișează singur independența.
Deja mă uit la Eva cum, la 4 luni, nu mai vrea la mami la fel de des și-aproape că mi-e frică de mult dorita independeță.
Citeşte şi:După 3 luni cu Eva…
Închei printr-o analogie dragă mie: ne naștem și-avem hrana în brațele cuiva, facem copii luându-ne în brațe cu cineva, iar de murit murim în propriile brațe.
Tot ciclul nostru ca oameni este despre aceste minunate brațe prin care dăm, de fapt, IUBIRE.
Îți mulțumesc că m-ai citit!
Te rog, dă și tu mai departe dacă simți și vrei să ajuți!