Rotate device

Please rotate your device

Tradiții reinterpretate

Azi scriu despre acele tradiții de care m-am lovit încă de când eram copiliță, mai cu seamă că se apropie de familia mea, cu pași repezi, un botez și o nuntă.

Întâi de toate, țin să specific faptul că Biblia este un document cu un limbaj pe cât de simplu, pe atât de greoi, scris de oamenii vremii respective.

Botezul, de exemplu, conform cărții, se făcea doar adulților, exclusiv după ce se pocăiau și credeau în Isus. Niciunde în Biblie nu este menționat botezul pruncilor, ei neputând să adere rațional la o entitate religioasă. Ce-am decis noi între timp e mai sfânt decât ce e scris la carte, dar trecem peste.

Lăsând la o parte documentația de bază a creștinilor și mutându-ne în practică, ne-am învățat să ne aliniem la ficțiuni care nu au legatură deloc cu natura omului bun sau, altfel spus, cu un creștin în adevăratul sens al cuvântului.

Tataie știa…

Cu un bunic fost călugur al Mănăstirii Cozia, forțat de sistemul politic să se întoarcă la viața de rând, am învățat un lucru: credința nu stă în ritualuri, ea stă în viața ta de toată ziua!

Tot bunicul meu a fost dascăl la strană sau țârcovnic, mai simplu, și pe la 8, 9 ani m-a învățat să vând lumânări creștinilor care treceau pragul acelei bisericuțe.

La vremea aia puneam multe întrebări pentru că, mică fiind, nu înțelegeam de ce oamenii făceau tot felul de practici. De la pus bănuți în batistuțe la înmormântări (care cumva mă bucura că-mi luam o bombonică), la aruncat de grâu pe jos când 2 tineri își jurau credință, până la scufundatul copilașilor sub apă. Toate erau dileme pe care, cumva, le luam ca atare.

Acum, mare fiind, citind istorie, văzând societatea în care trăim, am început să îmi explic mai ușor lucrurile și am învățat că nu trebuie să iau totul de-a gata.

Am învățat să aleg doar practicile care mă mulțumesc și care, conform minții mele, au o logică.

Am învățat să nu aștept un botez ca să cred că al meu prunc este iubit de univers, Dumnezeu, Allah sau altă entitate religioasă.

Am învătat să-mi iubesc și respect soțul înainte de a primi un acord de la preot. Natura în sine ne-a dat okey-ul încă de când ne-a unit drumurile.

Am învățat să nu mă aplec la judecăți și să las faptele mele de zi cu zi să-mi exprime adevărata credință, aceea de a fi un om bun. E mai mult decât a te alinia la orice dogmă pentru o singură zi.

Am învățat că un ritual e benefic doar dacă îți mângâie sufletul, așa cum bunicul meu mă mângâia pe umăr și îmi spunea: ești mică, dar te duce mintea…

Îți mulțumesc că m-ai citit!
Te rog, dă și tu mai departe dacă simți și vrei să ajuți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publică comentariul