Mi-au scris sau spus mulți că fac din meseria de părinte să pară ceva ușor…

Cumva mă simt datoare acelora care s-au lăsat pradă greului pentru că au și ei dreptatea lor.

De ce?

Pentru că e o linie atât de fină între greu și ușor, între iubire și ură, între încredere și neîncredere, între agonie și extaz, între răbdare și pierderea ei.

Totul pleacă de la focus și percepție.

Încep cu bărbatul pe care l-ai ales ca tată pentru pui.
Pariez că orice femeie are o analiză swot cu tot ce-i rău și bun la masculul ei alfa. Treaba e ce scoți zilnic din „tolba swot” și cum reușești să faci din punctele slabe puncte forte sau din amenințări oportunități.

Cu puiul de om e și mai simplu pentru că în el nu analizezi, ci creezi binele și răul.
Tu cu restul familiei puneți cărămidă cu cărămidă la templul personalității și sănătății copilului.

Și acum, hai să vorbim concret de tot ce-i greu.

Nașterea poate fi cumplită, dar eu militez pentru aducerea pe lume a mogâldețelor altfel.
Aici depinde de fiecare graviduță ce alege, deci nu insist pe subiect.

Abia ajunși acasă încep să se resimtă nopțile nedormite care, aparent, sunt lungi și multe. Deci, dacă pui focus pe cât de greu și obositor este faci ca lanțul slăbiciunilor să se tot întindă.

Așa că, fă din nopțile nedormite un prilej de odihnă și pentru tine: dormi pe zi când doarme micul pui, astfel încât să nu te poți plânge de oboseală.
Mai mult, conectează-te cu el în timp ce-l alăptezi la sânul tău.

Plânge! Ș-aproape că îți vine să plângi și tu… da’ a avut grija cineva a te învăța că plânsul e rău. Bebe nu plânge, așa vorbește el. Așa își spune oful pentru că e bombardat de informații noi. Din beznă, din liniște, din lipsa atingerii vine în lumină, gălăgie și-n multă forfoteală.

Și-apoi nu prea ne prindem de tot ce cere. Deci, e nevoit să îți spună, mai țipând, prin plâns, că are și el mici nemulțumiri.

Ascultă-i plânsul, alină-l, nu face tot posibilul să îi astupi gura și să-l distragi de la plâns. Relaxează-te, ia-l în brațele tale și spune-i cu vorbe de om mare că îl înțelegi și ești acolo oricât are nevoie.

Și dacă „vorbele” lui dor, du-te și plânge-le și tu, la propriu, după, în altă cameră, de descărcare.

Îl doare! Fie că burta, capul sau neliniștea creată în jur, tot ce trebuie să faci e „rai din ce ai”.

Alungi orice mâhnire, îi zâmbești și îl pui pe pieptul tău pentru că așa trece, mai ușor, orice durere de bebe mic.

Te doare!
Nu mai ai răbdare!
Îl vrei mai mare!
Vrei și tu mâncare!

Aici e cu respiră adânc și tare, tu poți că ești deja MARE…

Îți mulțumesc că m-ai citit!
Te rog, dă și tu mai departe dacă simți și vrei să ajuți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *