Încep cu un pic de materie de specialitate, chiar dacă, în general, prefer versiunea originală a perspectivelor.

Vreau doar să vă enumăr cele 3 nevoi de bază ale oricărui copil și, indirect, ale oricărui om:

nevoia de conexiune, relaționare, mai exact, nevoia de IUBIRE;
nevoia de a-și dovedi competența;
nevoia de control.

Evident, amintim aceste nevoi doar după ce nevoile de supraviețuire (hrană, apă, cămin) au fost satisfăcute.

Pe scurt, iubește-l, ai încredere în el și dă-i voie să decidă!

Așadar, pentru a fi și mai precisă, am să enumăr doar câteva practici de înlocuit pe care le regăsesc frecvent la părinții din jur.

Știu, toți îi iubim, vrem să le fie bine, dar nu știm unde să ne oprim cu dragostea.
Prea puțină doare, prea multă strică.

DECI, LASĂ COPILUL SĂ:
se cațere, doar stai în spatele lui sau oferă-i o centură de siguranță! (din dorința exagerată de a proteja poți să omori un gimnast înnăscut);
stea desculț, dezbrăcat sau doar cu o șosetă! (Cu cât te opui, cu atât își va dori mai mult. Asta pentru că discuțiile de genul acesta sunt, de cele mai multe ori, cam așa: „vezi tu pe cineva desculț?” plus 0 explicații, 0 înțelegere, 0 stimă de sine, 100% frustrări);
sară în baltă sau să se murdărească! (Copiii crescuți în orașe au parte de părinți, în special mame, obsedate de igienă. Ce credeți? Igiena exagerată este născătoare de boli!)
ia singur decizii (sau,cel puțin, să ii dai impresia asta). Nu e vorba despre a manipula, chiar dacă pare într-o oarecare masură. Este despre a-i structura un sistem bazat pe o traictorie clară, suport, stimă de sine și nu despre a deveni docil în fața ta azi, dar și în fața celorlalți în viitor.
plângă!!! Da, da, da. Să plângă pe tine! Preferabil ar fi să spui doar atât: te cred, sunt aici! Nici: „de ce ai făcut asta?”, „ți-am zis eu că o să…?”, „ești neastâmpărat!”, „hai gata!”, „a trecut, lasă zmiorcăiala”, „băieții nu plâng”, „deranjăm ceilalți copii!”. Toată iubirea ta se anulează dacă scoți pe gură unul din exemplele de mai sus sau altceva sub același tipar. Doar imaginează-ți că șeful/ șotul a făcut o mare gafă, iar tu mergi și începi să îi spui prietenei tale povestea. După nici 2 propoziții ea ți-o taie scurt: „ți-am zis eu! În fine, gata, nu te mai plânge atât”. Înghiți și mergi mai departe, poate ai noroc ca altcineva să te asculte și înțeleagă. Exact la fel este și când un copil plânge, iar părintele ar face orice să îl oprească… (revin cu un articol întreg pe subiect în curând).
te vadă că iubești sau ești iubit/ă. Copiii, în ciuda micilor gelozii, pot accepta că iubirea este nelimitată și pentru toți. Acest lucru necesită doar un pic de talent din partea părinților. Prin joacă, vorbit și, în definitiv, trăiri și sentimente sincere între membrii familiei copii cresc realmente fericiți.

Lista poate fi mai lungă, dar azi mă opresc aici.
Dacă vrei să fie cu final fericit, doar echilibrează iubirea, cu competența și controlul în viața copilului tău, dar și în viața ta.

Îți mulțumesc că m-ai citit!
Te rog, dă și tu mai departe dacă simți și vrei să ajuți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *