În general, evit să mai privesc cu ochi critic lucrurile, dar școala de azi, aceea clasică, are prea puține aspecte bune în comparație cu dezavantajele pe care le sădește în oameni, pe termen lung.

Mai exact, tipul de notare este primul care creează o prăpastie în modul de gândire al copiilor, iar multe concepte/ materii extraordinare lipsesc cu desăvârșire din programele școlare. 

A pune micile genii în fața unor informații, a unor materii, la care toți sunt notați de la 1 la 10 sau pe un alt sistem similar, este egal cu a ucide geniul din fiecare pui de om.

Nu ți s-a spus la școală, nici ție și nici mie, despre UNICITATE. Despre potențialul enorm care zace neexploatat în fiecare din noi. 

Cumva s-ar fi bătut cap în cap cu comparația că tu trebuie să fii ca cel care ia notă maximă.

Și chiar dacă am făcut tot posibilul să fiu printre aceia cu note mari, fără a avea de suferit direct din cauza acestui model de notare, mă declar ferm afectată de psihologia din spatele procedurilor, ca om, nu ca o simplă notă din te miri ce diplomă.

Viața nu este despre a fi mai bun raportat la ceilalți. Ea este despre a fi tu la capacitate maximă. Tu comparat cu tine, nu cu exteriorul.

Viața nu este despre a ne pasa grăbiți copiii unui sistem, după părerea mea, slab organizat.

Viața este despre a învăța la o școală în care se vorbește despre misiunea omului conform potențialului individual. Despre cum să trăim FERICIȚI pe acest pământ. 

Și da, chiar dacă școala te învață să scrii sau să citești, este mult mai important ce tip de informații scrii sau citești. 

Școala livrează date despre economie sau matematică la nivel micro sau macro, dar nu și despre a avea o relație bună cu banii, despre a alege o carieră potrivită structurii tale psihologice și în ton cu pasiunile fiecăruia, despre NLP sau cum să ne atingem obiectivele, despre ce înseamnă facturile utilităților lunare, contractele bancare sau ce-i cu polițele RCA.

N-am nimic cu domnul Goe sau cu suspinul Bacovian, dar am ceva cu niște ani, mulți ani, din care ieși doar cu o minte încărcată, de multe ori, cu informații inutile și absolut nepregătit să trăiești independent. 

Eu cred că o școală, înainte de toate, înainte de orice formulă matematică magică sau text fantastic de studiat, trebuie să ne învețe să trăim în acest prezent, fericiți și, în primul rând, conștienți de cât de speciali suntem, având capacitatea fantastică de a crea tot ceea ce ne dorim.

Doar că mulți nu își mai doresc lucruri mărețe. Ani de zile s-a lucrat la tăiatul aripilor lor. 

Au fost atât de mult învățați să plece capul și să stea nemișcați într-o bancă, chirciți, dorindu-și doar să nu fie scoși în față. Când fix despre asta ar trebui să fie vorba. Despre a ieși fiecare în față cu ceva-ul lui. 

Uite așa, Ionel din ultima banca, corijent la mai toate materiile, poate ascunde în spate un sportiv sau un pictor desăvârșit, căruia nimeni nu i-a spus bravo. Toți l-au hulit sau arătat cu degetul, iar ședințele cu părinții erau un alt coșmar pentru el. 

Eu am scris azi să îl felicit pe Ionel.

Să îi spun ca e la fel de mișto ca olimpica din prima bancă.

Praful lui de stele e cu mult peste grotescul lumii în care trăim…

Doamne ajută la o educația ca-n visele mele, cu magna cum laude și pentru Ionel și Ionele! 

Îți mulțumesc că m-ai citit! 

Te rog, dă și tu mai departe dacă simți și vrei să ajuți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *