Așa credeam eu că măresc stima de sine a copilului și îl ajut în procesul de învățare.

Dacă e ușor și poate, fie că reușește, fie că renunță, bucuria de la final este aproape nulă. 

Din fericire, am aflat că există mai multe tipuri de răspuns al adulților la ceea ce fac copiii.

Feedback-ul negativ, pe care îl evit (nu sădește nimic bun în copil), cel pozitiv, menționat mai sus (care este doar o formă de aplauze, fără vreo lecție sau suport în spate) și cel echilibrat.

Acesta din urmă este ceea ce trebuie să exersăm cu cei mici pentru a scurta procesul de învățare și crește stima de sine.

Concret, dacă un copil învață să se îmbrace singur, un „bravo” nu este suficient. 

Pe termen scurt el se simte bine, dar nu va fi stimulat să vrea mai mult. 

Este de la sine înțeles că a făcut ceva bine, însă va trebui să îi dăm acel răspuns care să îl învețe ceva, real.

Așadar, începi cu acel „bravo” și enumeră exact ceea ce el a făcut bine (șosetele sunt puse impecabil, la fel și tricoul) apoi continuă cu ceea ce trebuie îmbunătățit. 

De exemplu: „văd că pantalonii sunt cu fața la spate. Cum te-ai gândit tu să îi îmbraci așa?/ Ai idee dacă pe viitor vei putea să îi pui corect?”

Încheie în aceeași manieră în care ai început: „sunt încântată că vrei să te descurci singur/ă, deci ești pe drumul cel bun. Azi ai reușit să te îmbraci fără ajutor.”

Evită formulările cu dar: „E okey, dar aici nu e bine.”

Copilul nu simte că apreciezi pentru că pui accent pe ceea ce el nu a executat corect. 

Deci, exercițiul învățării celor mici vine la pachet și cu învățarea noastră, a părinților. 

Tu vrei să fii un părinte fain, care învață împreună cu puiul său?

Îți mulțumesc că m-ai citit! 

Te rog, dă și tu mai departe dacă simți și vrei să ajuți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *